Plimbăreală pe la poalele Bucegilor

Concediu și sărbătorile de iarnă! Ce poate fi mai frumos? Aș zice că sărbătorile de iarnă în care să existe și niște iarnă, adică niște zăpadă, acolo, de formă. Dar în cele din urmă te descurci cu ce ai. După ce a trecut și Crăciunul, care a fost destul de "greu" pentru cap, stomac, ficat și pancreas, primesc o propunere de la cumnatul și prietenul meu Marius (cunoscut în lumea interlopă drept Modjo). Zice: hai să facem și noi o tură pe munte că tot avem zilele astea libere, da' ceva mai soft că știi că eu sunt cu glezna. Fusese operat la gleznă, ca atare era mai precaut și se gândea la ceva mai puțin solicitant, care să nu presupună cățărat, sărit, coborât pante super abrupte. Și apoi nu mai fusese de mult pe munte și nu știa cum se va comporta glezna beteagă, așadar era de preferat să nu mergem acolo unde întorc vulturii, pentru că, în caz de dureri să ne putem întoarce repede. Deci ieșea din schemă o ieșire în golul alpin. Ca să nu fie prea departe aveam de ales între Bucegi sau Piatra Craiului. Mi-am îndreptat atenția spre bătrânul Bucegi și am intrat pe https://www.carpati.org să caut niște idei de trasee. Deci: un traseu mai pe la baza muntelui, care să nu fie foarte lung și care ar fi bine să ne arate și niște priveliști care să ne bucure nițel sufletul. Primul lucru care mi-a venit în minte - Vârful Grecului, care îți oferă o panoramă unică asupra părții estice a masivului Bucegi.

Am mai fost acolo după ce am văzut un episod al emisiunii lui Ioan Stoenică, însă atunci am lăsat mașina în gară la Azuga, am urcat pe vârf și am coborât pe la Cabana Gura Diham în Bușteni. De acolo am băgat un marș forțat pe asfaltul de pe DNeu înapoi în Azuga, să recuperăm mașina. De data asta am găsit o altă posibilitate de a ajunge pe vârf și anume din Predeal. Și așa nu am urcat niciodată în Bucegi din Predeal. De la punctul de plecare ne apăreau două posibilități: una pe Valea Leuca și apoi Valea Iadului până a Dihamul Militar pe triunghi roșu sau, mai convenabil pe drumul de creastă cu banda albastră prin Clăbucetul Baiului direct pe vârful Grecului (1432 m). Am ales cea de-a doua variantă din mai multe motive: este mai directă și apoi prin faptul că merge pe creastă îți dă posibilitatea să mergi pe la soare (ceea ce iarna e mare lucru), spre deosebire de vale unde clar mergi pe la umbră. Nu în cele din urmă există posibilitatea de a vedea panorame, peisaje și alte imagini pentru care mergi la munte. De la vârf urma să coborâm la Dihamul Militar, apoi la Diham iar la întoarcere existau mai multe posibilități: fie să ne întoarcem pe unde am venit, fie să ne întoarcem prin valea sus numită, fie, a treia posibilitate, de la Dihamul Militar să o luăm spre nord pe dungă albastră spre Cabana Steaua și apoi spre est pe Muchia Brădetului înapoi în drumul Predeal - Pârâul Rece. Am salvat în telefon poza, așa că aveam acum harta la purtător (inclusiv cu posibilitate de zoom). Planul era bun. Acum să mai racolăm drumeți! Nevestele, surori fiind, și-au facut planuri de shoping împreună, deci nu ne puteam baza pe ele, iar Rainman și văru' Sponzo Mâniosu' erau păliți de o cumplită lene cronică decompensată post ospăț, așa că au zis pas. Modjo, om serios și hotărât, propune să plecăm mai de dimineață, așa că duminică, 27 decembrie, la ora 8 eram la el. Ne-am mai oprit puțin în gară la Predeal că aveam de rezolvat ceva (Ilinca știe!) și apoi am făcut dreapta spre Pârâul Rece, ca după vreo 500 de metri să ne oprim în dreptul Unității Militare din Predeal (or fi mai multe în zonă? Nu stiu). Ne echipăm și trecem podul. Traseul trebuia să înceapă de undeva de aici. Citisem pe net că treseul începe de undeva din unitatea militară și că soldații nu te-ar mai lăsa să treci, informație infirmată de alții. Vedem acum. O luăm pe drumul forestier ce merge pe vale, urmând marcajele triunghi roșu și bandă albastră ce apăreu sporadic pe stâlpi. Ne oprim ca să ne blindăm cu căciuli și mănuși, pentru că, e totuși iarnă. În plus era dimineață și în locul în care eram nu reușeam să ne vedem cu Sorinel Blondu' (așa îl numesc eu pe astrul zilei, nu e vre-un nume de manelist) Trecem de toate clădirile aferente unității și urmăm conștiincioși forestierul doar că mult dorita bandă albastră dispare subit și noi continuăm să înaintăm pe vale. Ne-am dat seama că ar trebui să trecem apa și să începem să urcăm pe versantul din stânga direcției noastre de mers până în culme, pe unde teoretic merge traseul. Am căutat un loc de trecut apa când...ooouuuu! ...un tanc! Ne apropiem și întradevăr pe malul celălalt trona mândru un fel de tanc. Avea mărimea și forma unui tanc, cu tot cu tun, însă era doar o carcasă din tablă, goală pe dinăuntru. Probabil folosea la exerciții și simulări militare. Am dibuit apoi o zonă prin care se putea urca mai ușor în culme și Modjo a țâșnit, cu tot cu glezna lui, la deal de m-a lăsat în urmă cu limba de un cot. Începeam să cred că simulează la faza cu glezna. Am ajuns în cele din urmă pe culme, unde am dat de banda albastră și am continuat. Urcușul nu a fost greu, se mergea lejer și între timp a apărut și soarele. Am vorbit la telefon cu Gaboru', care s-a decis să nu mai meargă în Făgăraș, și era și el prin Bucegi împreună cu un prieten. Spre deosebire de noi, ei se "luau la trântă" cu muntele în sensul că abordau un traseu serios și anume Albișoara Crucii, ce presupunea echipament de escaladă, coardă, bucle, pioleți, colțari și ceva foarte abrupt. În vreo 40 de minute am ieșit din pădure în luminișul de sub un vârf de lângă Grecului, vârf pe care îl ocolim pe curbă de nivel, după care reintrăm în pădure. De aici mai mergem pe curbă de nivel cam 10 minute și ieșim în sfârșit sub Vârful Grecului.

Urcarea până pe vârf a fost mai abruptă decât ce am avut până acum, dar am urcat cu nerăbdare, întrucât sus ne aștepta priveliștea mult dorită. Locul se preta mai ales pentru o pauză și pentru o cafeluță din termos. Sus cam bătea vântul dar știam că erau niște gropi în care puteam să stăm la adăpost. Am ciugulit ceva, am băut câte o cafă și ne-am desfătat privirile cu Măritul Bucegi.

Hai Modjo! Fă-mi și mie o poză!

Chiar și numai pentru priveliștea asta merită să vii până aici și personal, recomand acestă rută decât cea din Azuga care este mult mai abruptă și parcă ia mai mult timp. După binemeritata pauză, am luat-o ușor spre Dihamul Militar tot pe bandă albastră, coborând și urcând ușor.

Am ocolit cabana care părea că găzduiești niște turiști și am ajuns la un nod de trasee montane (foarte diferit de nodul de cale ferată). Am observat că până aici se poate ajunge cu masina dar nu stiu dacă la cabana Dihamul Militar (probabil fostă unitate militară) poate să intre oricine sau doar cei care au vreo legatură cu cadrele militare. De la intersecție am luat-o spre cabana Diham, cabană turistică, pe un drum forestier ce a durat cam 30 de minute. Recunosc că la Diham am mai fost o singură dată, în studenție, când ne-a prins o ploaie zdravănă la coborârea de pe Omu spre Mălăiești. Atunci am stat la Mălăiești până s-a oprit ploaia, însă am plecat la vale destul de târziu și am ajuns la Diham pe întuneric. Așa că am pus cortul pe N.V. (pe nevăzute - nu are legătură cu punctele cardinale) și abia dimineață am văzut împrejurimile.

Aici, lume multă, munțomani de toate vârstele, probabil toți profitând de ziua frumoasă de care aveam parte. Majoritatea erau afară bucurându-se de razele binefăcătoare ale lui Sorinel. Cum afară nu prea era loc pe bănci și la mese, am intrat în cabană și ne-am cinstit cu o mămăligă cu brânză și smântână și câte o cafea caldă. Au intrat la fix. Am încercat să mai iau legătura cu Goboru' dar nu a răspuns și am presupus că e în focul luptei cu Albișoara. E acum, unde să mai mergem că era parcă prea devreme să ne întoarcem.

Hai să dăm o raită și până la cabana Poiana Izvoarelor că nu am mai văzut-o din studenție (s-au adunat ceva ani). Așa că am luat-o fain, frumos, elegant pe punct roșu spre destinația cu pricina. Poteca era cam plină de gheață și ne-am trasformat pe loc în niște grațioși căutători de echilibru. Mai aruncam din când în când câte o privire la harta de pe telefon și am văzut că trebuie la un moment dat să ne desprindem din poteca cu punc roșu în stânga pe cruce albastră.

Am găsit răspântia și după vreo 10-15 minute pe crucea albastră am ajuns într-un fel de culme, de unde traseul începea să coboare spre Poiana Izvoarelor.

De aici se vedea deja cabana și în 5 min am fost acolo. Cabana era închisă și ne-am așezat la soare pe un petic de iarbă. Mai erau oameni care urcaseră într-o plimbare de la Gura Diham. După ce am făcut o scurtă "baie de soare" am luat-o spre NE pe altă cruce albastră ca să încheiem bucla, înapoi la Dihamul Militar. Nu existau urme prin zăpadă, așa că a trebuit să ne activăm simțul de orientare turistică printre brazii ce flancau poteca. După vreo 20 de minute eram din nou la Dihamul Militar de unde am luat-o, de data asta, spre nord pe drumul forestier pe unde se putea merge cu mașina. În timp ce mergeam stătem atent la marcaj să văd când se desprinde în dreapta drumul pe Muchia Brădetului pe care urma să mergem. Drept în față se vedea, în zare, ieșind din pădure, o faleză stâncoasă și mă tot întrebam ce stâncă e aia și dacă or fi ceva tresee de escaladă. Dar după ce mă gândesc că în direcția aia e Pârâul Rece, mă luminez. Era faleza de la Belvedere unde mă cățărasem de căteva ori. De acum drumul începea să coboare în serpentine spre ceva ce părea un fel de complex. Probabil aia era cabana Steaua și la cum arăta probabil că nu e deschisă publicului larg și era destinată cantonamentelor sportive. Problematic era faptul că ne apropiam și nu vedeam încă poteca pe care trebuia să o urmăm. Am ajuns în cele din urmă la gardul cabanei și abia de aici se desprindea poteca mult dorită. Acesta mergea spre est pe o culme cu mulți brăduți (de aici, probabil, numele de Muchia Brădetului). Era un urcuș lejer pe care Modjo, cu tot cu glezna beteagă, accelereză din nou. În mod clar ăsta simulează. Apoi poteca începe să coboare și după puțină vreme am ajuns afară din pădurice și apoi la drumul Pârâul Rece - Predeal. Înainte de a ajunge la drum a trebuit să trecem apa, ocazie de care am profitat să ne spălăm bocancii. A urmat un marș forțat pe asfalt. Îmi place chestia asta la nebunie (ca la câine lanțul). Pe la 15:45 am ajuns la mașină când am primit mesaj de la Gaboru ca mai aveau 20 de minute până la Cruce și urmau să coboare pe Valea Albă la frontale. A lor cu siguranță a fost o tură zdravănă, însă și plimbarea noastră a fost faină. Am ieșit din casă, am făcut un pic de mișcare, ne-am bucurat de soare și de priveliști grozave și nu în ultimul rând am descoperit că glezna lui Modjo se comportă bine la astfel de ture așa că putem trece la următorul nivel.