N-ai uitat ceva?

.              Marţi dimineaţa mă pregateam să plec spre Ploieşti. Ştirile de la televizor mi-au stricat "zen"- ul cu vestea că a fost accident pe DN 1 şi că la Comarnic se circulă bară la bară. Minunat! Urma să mă târăsc prin trafic. Dar poate până ajung eu acolo se rezolvă blocajul. Mă îmbrac, îmi iau rucsăcelul cu apă, extra cafea şi vre-o două mere în spate, geanta în mână şi mă avânt pe uşă. În lift un gând tenebros nu îmi dădea pace. Încep să mă pipăi pe la buzunare şi constat ca nu am luat cheia de la maşină la mine. Pfuuui ce bine că m-am prins acuma, că maşina e parcată unde întorc vulturii. Cum mi-ar fi stat să observ lipsa cheilor când ajungeam lângă maşină? Pedalam ceva înainte şi înapoi. Jos, mă întalnesc cu o vecină care voia să urce. Gentil, îi fac loc şi urcăm împreună. Îmi spune că afară e destul de frig şi îmi aduc aminte că parcă la TV au spus ceva de -2 grade la Braşov. Mă felicit din nou că am avut "inspiraţia" să-mi uit cheile. Cu ocazia asta o să-mi iau şi ceva de pus la gat, un fulărel, ceva. Ajung în casă, las geanta pe cuier, îmi iau cheia şi încep să cotrobăi după fular. Nu prea sunt eu adeptul acestui accesoriu şi nu prea îs meşter la aranjarea lui. îl pun cumva cum am văzut pe la alţii şi o zbughesc din nou pe uţă. Ajung afară unde era friguţ dar fularul îşi facea treaba. Sper că parbrizul nu e ingheţat că nu ştiu dacă am racletă în maşină şi va trebui să mă întorc iar acasă. Oare să risc? Las' că îl raşchetez eu cu vre-un card ceva. Gata pornesc. Păşesc şprinţar cu mâinile în buzunare (era frig) şi îmi dau seama că sunt prea uşor. Iar am sentimentul ăla că lipseşte ceva. Mirific! Mi-am uitat geanta acasă. Din nou stânga-mprejur. 

Oare ce o să mai uit până la sfarşitul zilei? Că îs cu Alzheimer-ul rău de tot.