Căutând răcoarea în Prăpăstiile Zărneștilor

Sâmbată 18 iulie, dimineaţa. După o săptămână călduroasă şi pentru că vremea se anunţa frumoasă, Simona îmi dă un ultimatum: “trebuie să ieşim undeva la umbră”. Noroc că de dimineaţă primesc un mesaj de la Răzvan, cum că se pune de o căţărare în Prapăstiile Zărneştilor. O idee bună, mai ales cu nu mai fusesem de mult nici la sala de escaladă şi nici la stâncă. Trecuse parcă un secol de când nu m-am mai căţărat, sau ca să-l citez pe Alex de la 3lăr  “nu mai ţin bine minte anul, dar ştiu că umla prin lume un mustăcios care ne tot spunea ce naşpa îs evreii”.  Ora de intâlnire era la 10:30  insă noi nu ne puteam conforma pentru că mai aveam ceva de rezolvat. Trebuia să ne interesăm cum putem schimba toba Bondocuţei (noua masina sh a Simonei - ştiu că sună a oximoron). Găsim un service specializat şi un nene dispus să ne rezolve pe loc.

Acum că am rezolvat problema, ne-am făcut repede bagajele şi pentru că legea “serviciu contra serviciu” e în vigoare, o punem pe Bondocuţa să ne ducă în Zărneşti, fără să ne mai temem că sunetul gutural de tobă spartă va pune pe fugă jivinele din rezervaţie. Mergem prin centrul Zărneştiului şi ne îndreptăm spre cabana Gura Râului. Trecem de cabană şi intrăm pe forestier spre disperarea Simonei care îşi dă seama că maşinuţa ei neagră se va prăfuii teribil. Nu mai văzusem niciodată atât de multe maşini parcate pe marginea drumului încat deja mă gândeam că o fi ceva festival sau se pune de vreo spirală MISA.

Dincolo de Fântâna lui Botorog ne întâmpină un domn “ranger”. Ne aducem aminte de el de anul trecut şi de faptul că trebuie să plătim o taxă de intrare în rezervaţie sau un abonament valabil un an. Chestia cu abonamentul mi se pare mai convenabilă că plăteşti o dată 20 RON şi nu mai ai treabă. Cum abonamentele noastre expiraseră, ne facem altele şi ne continuăm drumul. Ochim repede un loc la umbră pentru maşină, dar în momentul în care parchează, Simona accelerează puţin într-un şanţ cu noroi ceea ce provoacă o mică erupţie  soldată cu noroi pe caroserie. O tânguială ce nu mai avea nimic omenesc în ea se aude: “şi abia o spălasem”. Mai departe o luăm la picior pe forestier bucurându-ne că ne mai dezmorţim articulaţiile. Încercam pe cât posibil să căutăm umbra dorindu-ne să ajungem mai repede în zona cheilor. Aici pereţii înalţi şi verticali ne îmbiau cu  umbra lor şi ne fereau de “Sorinel”. În primul rând de asta plecasem de acasă – să căutăm umbra. Am parcurs o bucată prin chei şi am ajuns la zona cu trasee de escaladă. De departe îi recunoastem pe Octavia şi Dan (Drughi) precum şi pe Daniel (zis Micuţu). Mai încolo mai erau câteva persoane care se “dădeau” pe diverse trasee.

Acum, întrebarea care se înfiripa în mintea mea în mod firesc: "Totuși unde e Răzvan că doar i-am văzut maşina la barieră. Era prima". După ce mai fac zece pași, enigma se destramă. De după niște tufe aflate pe partea dreaptă a drumului, la baza stâncii, apare un cap proaspăt tuns zero. Ce zămislea el oare? Se odihnea la umbră după ce se opintise de cateva ori pe un proiect de-al său, "Pitiu". Acesta era cotat în carte ca fiind un 6c+, dar mai mulți maeștri emeriți ai sportului cu coardă, bucle şi espadrile spun că ar fi mai greu, probabil un 7a. Lângă el Andreea Copăescu îşi făcea de lucru la un 7c+ Italy (Trans Sexual).  Până acum pe Răzvan  îl filase (acțiune în escaladă ce constă în asigurarea cățărătorului, prin eliberarea şi strângerea corzii în funcție de necesitați) Micuțu, iar acum se bucura vizibil de prezența mea. De ce?. Pentru că Micuțu, de altfel un excelent cățărător, cântărește putin mai mult decât un sac de nuci și în cazul căderilor în coardă nu reprezenta o contragreutate corespunzătoare, fiind smuls de la sol la fiecare cădere, dând palpitații Răzvanului. În schimb eu am cam aceiași greutare cu acesta din urmă', doar că-s puțin mai pufos. Își reface în minte planul și se avântă din nou. Problema cu acest traseu e că în mare parte e surplombat și deși Răzvan știe prizele, la final, unde e iesirea din surplombă şi totul e mai delicat, e deja umflat (oboseală în antebrațe datorată efortului de cățărate cu cea mai mare parte a greutății în mâini. Sinonime - pompat, blănit sau ca parte a expresiei "m-am umflat ca un animal). După câteva lăsări în coardă și încercări de repoziționare găsește, în sfârșit, o soluție de a ieși mai lejer din surplombă. Fericit cu această nouă descoperire, coboară, adunând buclele de pe traseu, și își propune să vină sâmbăta viitoare cu forțe proaspete şi să îl facă. Și fiindcă tot m-a prins la cotitură îmi spune: "hai să faci și tu un traseu că doar n-ai venit degeaba". Deși mă freca o lene, zic, hai să mă dau și eu pe ceva că tot e prima ieșire la stâncă. Cum nici nu îndrăznesc să mă uit la traseele din zona aia, fiind prea grele pentru conditia mea fizica actuală de "pufosus urbanus", mutăm tabăra mai sus în chei într-o zonă unde m-am mai cățărat. Aleg un traseu pe care l-am mai făcut și care îmi amintesc că mi-a plăcut. Traseul ales pentru "încălzire" a fost Guşatu despre care știam că e un 6a. Simona și-a întins izoprenul pe un bolovan plat, la umbră și s-a ghemuit cu capul ușor atârnând că nu prea îi încăpea pe bolovan. Mă amuza fiindcă îmi amintea de Sid din Ice Age 1, care încerca să-și găsească o poziție de somn. Mă echipez cu bucle și o pornesc. Traseul urcă o porțiune vertical ca apoi să o cotesca spre stânga, urcând oblic de-a lungul unei fisuri largi. Prizele erau suficiente așa că înaintam voinicește. În ultima parte a traseului era porțiunea mai dificilă, (pasul) însă ajunsesem pe un prag unde stăteam pe picioare și încercam să-mi odihnesc mâinile deoarece eram deja pompat (ce vrei - lipsa de antrenament își spune cuvântu). Mă învârt, mă sucesc şi într-un final îmi fac curaj şi reuşesc să termin traseul. Orice traseu e mult mai uşor dacă ştii prizele. Diferenţa faţă de sala de escaladă e că acolo vezi clar toate prizele din traseu pe când la stâncă pierzi mult timp să le cauţi. Se dă şi Răzvan pe traseu şi la final culege buclele.

Mă indeamnă "hai să mai faci unul" şi îmi propune ceva în zona "La Refugiu". Eu mă codesc şi mă gândesc că pe acolo trec mulţi turisti, care se opresc şi fac poze la căţărători, şi dacă nu îmi iese traseul mă mai fac naibii şi de mândră minune. Propun în schimb Storkătoru' Bulgăresc, care în amintirea mea era tot un 6a, dar Răzvan avea dreptate, era 6b. În plus pe lângă faptul că era în surplombă, prizele, deşi mari, erau lucioase şi prăfuite. Aşa că cedez şi plecăm spre Refugiu. Acolo, surpriză, nimeni în afară de Andreea şi Dudu care se dădeau pe Image de Toi. Aici îmi este propus Afumatura (5c dupa amintirile lui Răzvan, 6a+ în realitate). Mai făcusem traseul şi oarecum mă îngrozea fiindcă prima parte era surplombată şi îmi aminteam că m-a pompat. La vreo 3 m de sol traseul are o platformă pe care te poti urca printr-un ocol simplu şi să începi de acolo, dar Răzv' nu mă iartă şi mă pune să mă caţăr până la platformă. Prizele erau mari (răngi - în limbajul de escaladă) şi erau și date cu magneziu, ceea ce le făcea şi mai vizibile. Încercam să mă mişc repede să nu-mi obosească mâinile. Trec rapid de zona cu surplombă şi ajung pe nişte praguri mai prietenoase. De aici eu ştiam că traseul merge puţin spre stânga, cu o căţărare uşurică, dar Răzvan îmi sugerează o linie de spituri spre dreapta (spituri - acele "urechiuşe" de oţel care sunt bătute în stâncă şi de care se agaţă buclele). Era o varianta mai nouă, foarte frumoasă care presupunea şi nişte traversee spre dreapta. Ajung în top, mă asigur, trec coarda prin inelul de top şi încep să cobor adunând buclele de pe traseu. A fost mult mai uşor decât m-am aşteptat. Şi când mă gândesc cât m-am cramponat în mintea mea. Vezi, de aia e bine să renunţi la prejudecăţi, şi să iei lucrurile ca atare.

Am împachetat apoi toţi toate echipamentele şi am pornit spre Zărneşti şi apoi spre casă, fără alte peripeţii. Mi-a plăcut prima ieşire la stancă, am constatat că nu-s chiar praf după atâta pauză şi apoi am găsit ceea ce am căutat - umbră şi răcoare.

Mâine e o nouă zi, nu avem încă un plan dar sperăm să ne vină inspiraţia după ce ne trezim. Abia aştept cafeaua de mâine dimineaţă!