Aplicarea legii în spiritul ei.

Vineri, 14 iunie. De dimineață am fost cu mașina în service pentru schimbul de ulei și apoi - la muncă cu mine! Dau o fugă la spitalul CFR din Brasov unde mă agit să găsesc un loc de parcare, că în miezul zilei nu-i ușor. Taci că am noroc și văd un loc în fața Tribunalului care e vis a vis de Spital. Mă scotocesc de mărunțiș, că parcomatele la noi așa funcționează, și pornesc zornăitor către cel mai apropiat. Îmi amintesc că parcă era unul ceva mai aproape, dar acu’ parcă l-a topit căldura. Ce o fi fost în capul celor de la Primărie (sau cine s-o ocupa) de l-au scos, că era la îndemână. În fine, las că fac niște pași în plus până la următorul. Plătesc, pun biletul în geam și plec în  treaba mea. Trebăluiesc prin spital și apoi mă întorc la mașină. Cum ies din curtea spitalului, văd peste stradă, agitându-se în fața mașinii mele, doi băieți de la Poliția Locală. Zic: no să-mi trag! să vezi că am depășit timpul pentru care am plătit și ăștia au pândit să mă încalțe. Mă duc roată pe la trecere, să nu mă vadă că mai trec și fraudulos, și mă îndrept spre locul cu pricina. Între timp s-au mutat la mașina urmatoare. 

- Bună ziua, am depășit cumva timpul de parcare?

- Bună ziua, de ce întrebați?

- Păi observ că mi-ați decorat mașina cu o amendă.

- A...e a dumneavoastră?

Se prezintă frumos omul și mă întreabă:

- Lucrați la Tribunal? Întrebarea era retorică. Eu, cu număr de București, nu mă potriveam în peisaj

- Nu...că nu-mi stă bine cu robă dintr-aia.

-Ați observat ce scrie pe indicatorul de acolo? Nu observasem. Acum, după cele două întrebări, mi-am dat seama că locurile respective de parcare aparțineau acum Tribunalului. În plus s-a evaporat și misterul dispariției parcomatului de pe acest trotuar. Totul era logic.

- Documentele dumneavoastră, vă rog!

 Ce să mă cert? Neatenția costă, am scotocit în portofel și i le-am dat. S-a dus cu ele la colegul mai tânăr și după 30 de secunde de deliberări, cel tânăr s-a întors cu ele, mi le-a înmânat cu mesajul:

- De data asta primiți un avertisment verbal. O zi bună! 

Ce băieți buni! Au văzut și ei că nu eram rău intenționat, nu am făcut scandal, nu i-am amenințat, nu i-am filmat cu telefonul și mi-am asumat faptul că am greșit. Unde mai pui și faptul că m-am dus și până la mama naibii să plătesc o parcare pentru un loc unde urma să-mi iau amendă. Era clar, intențiile mele erau dintre cele mai curate.

Le-am mulțumit pentru bunăvoință și am plecat. În concluzie, chiar dacă parchez în zonă de mai bine de zece ani, e bine să casc ochii pentru că lucrurile se schimbă și e bine să fii informat.

Oricum, e clar că nu voi mai parca în zona respectivă, și nu de frica amenzii, ci din respect pentru oamenii ăia care au știut să aplice legea în spiritul ei și nu în litera ei.